Dan Petrescu poate fi salvat de jucătorul pe care l-a făcut praf acum trei săptămâni. „Dumnezeu l-a pedepsit! I-am dat milioane de euro!”

Redactor:
Sorin Barbu
Dan Petrescu poate fi salvat de jucătorul pe care l-a făcut praf acum trei săptămâni. „Dumnezeu l-a pedepsit! I-am dat milioane de euro!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova-CFR Cluj a fost o partidă palpitantă, cu multe goluri și faze controversate. Ardelenii au cerut două lovituri de la 11 metri, după hențul lui Vătăjelu și faultul lui Ștefan Vlădoiu asupra lui Billel Omrani. Arbitrul Ovidiu Hațegan a făcut de fiecare dată semn că jocul poate să continue.

Dan Nistor a deschis scorul, dar ardelenii au egalat în prima repriză după reușita lui Vinicius. CFR Cluj a trecut în avantaj după golul lui Kevin Boli, care a reluat impecabil, în minutul 56, cu capul, după centrarea lui Ciprian Deac.

Acum două săptămâni, jucătorul era aspru criticat. Ardelenii au câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu Gaz Metan, iar fundașul din Cote d’Ivoire a fost eliminat după un fault dur.

„Știam că va fi un meci greu. S-a văzut în jocul nostru că am fost crispați. Boli nu avea voie să facă acest lucru, a luat un cartonaș stupid. Boli a avut probleme personale, este foarte rău învățat de către cei de lângă el.

Sunt mulți jucători la CFR care nu sunt învățați bine și se mai vede pe teren și se mai întâmplă lucruri pe care le merită. Boli a dispărut de la echipă și a apărut, când dispari și apari, faci ce ai făcut azi.

El este un jucător pe care eu l-am luat la CFR. Avea salariu mic la Viitorul, i-am făcut un salariu mare. L-am luat în China, i-am dat milioane de euro și, din păcate, jucatorii uită acest lucru, și ăsta e și Boli. Dar sunt foarte mulți jucători în aceeași situație, care uită de unde au plecat și ce trebuie să facă.

Dumnezeu l-a pedepsit și pe el și putea să ne pedepsească pe noi”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei CFR Cluj-Gaz Metan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×